1001...

Știți, probabil, culegerile alea cu 1001 de chestii pe care trebuie să le faci într-o viață: filme să vezi, albume să asculți, picturi să vezi, și așa mai departe. Ei, oameni buni, a apărut și culegerea cu 1001 de romane pe care trebuie să le citești într-o viață. Am răsfoit-o la Diverta.

Răsfoiesc și găsesc acolo cărți pe care le-am citit și le-am apreciat (și habar n-aveam că fac parte din cele 1001!, ca să vezi). La un moment dat, observ că am ajuns la cărți scrise prin 1900 (culegerea este ordonată cronologic) și nu văzusem o anumită carte. Mă uit la indicele de autori, da, autorul era acolo, dar nu cu lucrarea cu pricina, ci altele care nu sunt nici pe departe precum cea pe care o căutam eu.
Mă uit și la indicele de cărți, da, lucrarea căutată de mine nu era acolo. Da, este o culegere de romane, ceea ce căutam eu nu este roman, dar în culegere sunt puse o droaie de alte lucrări scrise care nu sunt romane, dar au importanța lor în literatura universală.

Și așa am pus cartea la loc în raft, rugându-mă ca autorul, sau coordonatorul sau ce e el să aibă ocazia să citească într-o zi Faust.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În căutarea fericirii - Bertrand Russell

Valea Zânelor

Marş al demnităţii ţigăneşti