Cultură. Și civilizație

Trebuie să completez puţin postul de mai jos. Victor Borge spune că prezintă opera Flautul Fermecat (Zauberflöte) de Mozart, De aceea, intervin cu anumite precizări: Zauberflöte nu are un act, cum spune Victor Borge, ci două Nu începe cu un “intermission” de 45 de minute, cum spune VB, ci cu o uvertură de aproximativ 6:45 Nu începe cu doi copaci care arată o mică pădure, cum spune VB, ci un un loc aşezat între munţi şi văi După tenor (care intră primul, într-adevăr) nu intră soprana, cum spune VB, ci trei doamne şi apoi baritonul, Papageno Într-adevăr, când vine Papageno, tenorul, Tamino, se ascunde. Nu există vreun tată. Basul este Sarastro. Spre surprinderea lui VB, în Zauberflöte NU există cor. Sunt nişte preoţi, e drept, dar departe de a fi cor. Soprana nu moare înjunghiată la sfârşit (ăsta este finalul de la Rigoletto, eventual) Poate mai sunt şi alte chestii care nu se potrivesc şi care mi-au scăpat. Dar, ce este clar, este că Victor Borge vorbeşte (haios, nu-i vorbă) de

O poveste faină şi haioasă despre operă. Victor Borge, din păcate abia acum descoperit de mine.

Tot citesc zilele astea prin ziare despre faptul că Herta Müller, născută în România, a luat premiul Nobel pentru literatură. Toate ziarele punctează faptul că Herta Müller este născută în România. Nimeni nu spune că, până ca acest nume să devină cunoscut urbi et orbi, nimeni nu scria nimic despre Herta Müller, ca şi cum n-ar fi existat. De fapt, domnia sa are soarta multor altor “români” care au plecat din România, au fost formaţi şi apreciaţi în alte ţări, iar după succese spectaculoase, românii i-au revendicat ca fiind “de-ai lor”, ca şi cum românii şi România ar fi făcut ceva pentru ei. Lista este foarte lungă, dau doar câteva exemple: Eugen Ionescu, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, George Enescu şi acum, Herta Müller.

Pe 10 octombrie, la ora 18:30 cu Eugen Oneghin. Regia Ion Caramitru, la pupitrul dirijoral se află Iurie Florea.