Cultură. Și civilizație

Pentru că nu mă pot sătura de opera asta, am fost şi aseară la ONB; are toate şansele să devină opera mea preferată. Sfârşitul actului I mi-a sunat în urechi azi toată ziua. Am găsit o înregistrare faină: Povestea îmi place, iarăşi, la nebunie. Are o singură scăpare, pe care nu o spun, o păstrez pentru mine, ca să fie una din enigmele Turandot. Nu mă dă pe spate montarea de la ONB (de fapt, e mult spus montare), dar Tibi Soare a reuşit prin muzică să suplinească lipsa mişcării şi a regiei complete. Găsesc fantastică atracţia pe care o are Turandot asupra tuturor, atât în calitate de muzică, dar mai ales în calitate de prinţesă. Hieratică. Intangibilă. Sfinx(ă). Puternică. Muzica o caracterizează întru totul. Nu poţi să nu te laşi stăpânit de ea, cu toate că ştii că te absoarbe şi te face sclav. După ce-mi cumpăr partitura, revin cu un comentariu despre poveste. Poate, între timp, mă rup de vraja acestei opere şi o să pot gândi rece. Deocamdată sunt sub (şi în) imperiul lui Tu

Genul de muzică ce te prinde şi nu-ţi mai dă drumul. O forţă extraordinară, fantastică şi de neînchipuit. Turandot se cântă atunci când cuvintele sunt prea sărace. Muzica este exact aşa cum este Turandot. Trebuie să o stăpâneşti tu pe ea, altfel te stăpâneşte ea pe tine. Mâine este ultimul spectacol al stagiunii la ONB. Turandot.

Trebuie să mărturisesc că fotografiile care apar pe paginile blogului sunt făcute cu telefonul mobil şi tot cu telefonul mobil încărcate pe blog. La fel comentariile. Când vreau să fac fotografii adevărate folosesc un Canon EOS. 

... dar inscripţiile astea sunt pe peretele Atheneului.

Foarte tare! Evergreen-uri cântate superb, atmosferă incendiară şi ţopăială totală, cântat până am răguşit, improvizaţii la chitară şi la muzicuţă, TARE! Organizarea relativ bunuţă (a fost mai prost la ieşire, ne-am îmbulzit să plecăm), dar infinit mai bună decât la Rolling Stones (am putut cumpăra de băut şi, ce bine!, n-au mai fost matahalele de la BGS ci Jandarmeria)

...live

George Enescu dirijând Lohengrin în 1921! Trebuie să fi fost un spectacol! Iar acum, Tibi Soare dirijând Lohengrin în 2021!

Sau poate că atunci când ţi-e foame mănânci litere. Dar, oricum, e adânc.

Vineri Traviata, sâmbătă Fliegende Holländer, duminică Seara Balanchine, miercuri Cosi fan tutte, joi Simfonia Fantastică iar vineri AEROSMITH!!!!

... din care am văzut doar actul 2 şi a fost minunat. Din păcate, obligaţii lumeşti m-au făcut să ajung târziu în sala de spectacol şi să plec repede, dar totuşi, n-am vrut să pierd corul mut de la sfârşitul actului al doilea, şi am avut dreptate. Iar aria lui Butterfly mi-a adus lacrimi în ochi. Nu pot să nu remarc, pe de altă parte, lipsa de ... cum să-i spun? fineţe? cultură muzicală? politeţe? a publicului bucureştean (scuze pentru generalizare) care aplauda când i se năzare, acoperind orchestra, în general fără discernământ. Ar trebui să ştie (publicul) că notele sunt puse de compozitor în partitură pentru a fi cântate, nu ca suport pentru aplauze. Şi, dacă sunt acolo, compozitorul o fi avut el ceva în cap când le-a scris, deci ar trebui ascultate.

Gândirea e un viciu, şi poţi să te laşi de gândire aşa cum te laşi de fumat sau de băut. Ai numai avantaje dacă te laşi de gândit: mai mulţi prieteni, mai mult sex, apariţii televizate şi multe altele. Ironia este evidenta, dar totuşi, citiţi cartea. Lumea ca negândire şi reprezentare.