Cultură. Și civilizație

Privesc cu oarecare mirare oamenii care au puterea de a se exprima în termeni de "bun şi prost" atunci când se referă la acte artistice. Mai ales când acest calificativ se aplică spectacolului de operă, care este spectacol total, sincretismul tuturor artelor. În ceea ce mă priveşte, cu cât învăţ mai mult, cu atât îmi dau seama cât de puţin ştiu şi cu atât noţiunile de "bun / prost" devin mai fluide. Fiecare lucru nou învăţat şi fiecare lucru cunoscut şi aprofundat duc la o sumă de întrebări pe care nu mi le-aş fi pus dacă nu aş fi ştiut acele lucruri. Ignoranţa, probabil, te poate face fericit. Nu ştii nimc, nu-ţi pui întrebări. De aceea, repet, sunt mirat să aud şi să citesc oameni care cataloghează imediat ceva ca fiind bun sau prost. Sunt uimit de puterea de pătrundere a acestui tip de oameni. Acolo unde alţii (eu, spre exemplu) şi-ar pune întrebări sau ar avea dubii, ei văd totul cu o claritate de cristal: "E un spectacol prost!" sau "E făcut

Frumos, vocal, timbrare puternică şi ambitus mare. De la melancolică şi abia audibilă la puternică şi penetrantă (mă refer la voce). Artişti fără fiţe, căldură faţă de public, apropiere. A acceptat să renunţe la play-list-ul pe care-l pregătise în favoarea a ceea ce i se cerea din public. Muzică de pe aproape toate albumele sale, a băut apă plată şi whiskey, a cerut stingerea reflectoarelor care deranjau publicul. Un pianist care aproape intrase în transă (mi s-a părut că abia la sfârşit se încălzise, şi că de-abia atunci înainte ar fi cântat). Ţigări şi fum (câteodată îmi pare rău că nu fumez, aş suporta mai uşor mirosul de ţigară), oameni care-şi aprindeau ţigările într-o aglomeraţie în care abia aveau loc să ducă mâna la gură. Dar, oare, cum ar fi arătat clubul fără fum? Dezolant, sunt sigur.