Cultură. Și civilizație

Greşeli pe care le întâlnesc deseori în limba vorbită: "ce-s cu astea aici", corect este "ce-i cu astea aici". Exemplu de ieri: "ce-s cu banii ăştia aruncaţi pe masă?". Apoi, o eroare frecventă este, suprinzător, neacordarea în număr a verbului cu substantivul: "oamenii este" (eventual, "oamenii care este"). În limba scrisă, una din cele mai dese greşeli este scrierea cu cratimă a verbului acordat la persoana a doua plural, prezent sau viitor: "sunte-ţi de acord", sau "ve-ţi fi de acord". Apoi, pluralul scris cu doi de "i", acolo unde nu este cazul. Exemple sunt diverse, citiţi orice forum al oricărui ziar. Da, aşa se predă limba română la şcolile din România.

Oare ce mă face să fiu român? Faptul că vorbesc românește perfect? Vorbesc la fel de bine și germana și franceza, dar asta nu mă face să fiu nici german sau austriac, nici francez. Pe de altă parte sunt foarte mulți români care vorbesc prost românește fără ca acest lucru să le scadă gradul "românismului". N-aș vrea să fiu român, după cum n-aș vrea să fiu nici austriac,  nici german, nici francez, nimic. Din păcate, totul trebuie să se defășoare în interiorul unui cadru național și al unei cetățenii, nimic nu este posibil în afara acestui cadru, pentru că totul pornește de la eliberarea unei adeverințe a existenței care este atributul statului națiune. Presupun că nu vor putea exista (sau, nu pe timpul existenței mele) "europeni" fără ca aceștia să aparțină neapărat uneia din fărâmițele atât de suprapuse ale continentului.

...a pus pe ea sare si piper si apoi a mancat-o, udand totul cu un pahar de vodca. Si e un motan umblat pe la mese, stie toate dichisurile, dupa cum spune chiar el. Pe langa Behemot mai sunt bufetieri care indraznesc sa vina in vizite fara spada, femei care varsa untdelemnul, vrajitoare, porci zburatori si o frumoasa poveste al celui de-al cincilea procurator al Iudeii, Pontius Pilat. Este vorba despre romanul lui Bulgakov, Maestrul si Margareta.

... ale motanului Murr. Este un motan cult si inteligent, stie limba latina si muzica, depasindu-i pe multi dintre elevii si studentii din ziua de azi, ba chiar pe absolventii din ziua de ieri. Îşi dă cu părerea despre deosebirile dintre muzica germana culta si belcanto italian, dar îi place si sa leneveasca langa soba si sa manance scrumbie. Presupun ca ati inteles ca este vorba despre un personaj dintr-un roman, un personaj care face parte din galeria de pisici importanti din literatura universala.

Discutam mai zilele trecute cu un bun prieten despre ceea ce se intelege prin inteligenta. El este de parere ca inteligenta ar trebui sa fie definita in sens etimologic, adica este inteligent cel care poate face corelatii, adica acolo unde unii oameni vad elemente disparate, inteligentul vede intregul. Eu sunt de parere ca inteligenta poate fi definita ca fiind atitudine critica fata de mediul inconjurator, adica administrarea de o anume maniera a informatiilor din mediul inconjurator, in scopul realizarii de teorii noi care, ulterior, se intorc spre acelasi mediu inconjurator. Discutand putin mai mult, ne-am dat seama ca, totusi, teoriile noastre nu sunt prea departe una de cealalta.

Merg într-o zi într-o librărie, aveam ceva vreme de pierdut, iau o carte de pe raft și mă duc să citesc. Cartea era o carte de filozofie "la microunde", presărată și exemplificată cu bancuri (înveți repede și te distrezi, uiți la fel de repede). Timpul de pierdut a trecut, s-a făcut vremea să plec. Am uitat de unde am luat cartea de pe raft, am lăsat-o la casierie cu scuze și am (evident) plecat. Am revenit după un timp cu scopul de a cumpăra cartea. Stupoare!!! Nimeni din magazin nu știa de cartea aia, descrierea mea nu corespundea nici unei cărți existente. Nici eu nu știam (dacă știusem vreodată) numele cărții și al autoarei / autorului. Am petrecut ceva vreme în librărie, căutând pe rafturi, încercând să regăsesc cartea. N-am mai găsit-o.

Știți, probabil, culegerile alea cu 1001 de chestii pe care trebuie să le faci într-o viață: filme să vezi, albume să asculți, picturi să vezi, și așa mai departe. Ei, oameni buni, a apărut și culegerea cu 1001 de romane pe care trebuie să le citești într-o viață. Am răsfoit-o la Diverta. Răsfoiesc și găsesc acolo cărți pe care le-am citit și le-am apreciat (și habar n-aveam că fac parte din cele 1001!, ca să vezi). La un moment dat, observ că am ajuns la cărți scrise prin 1900 (culegerea este ordonată cronologic) și nu văzusem o anumită carte. Mă uit la indicele de autori, da, autorul era acolo, dar nu cu lucrarea cu pricina, ci altele care nu sunt nici pe departe precum cea pe care o căutam eu. Mă uit și la indicele de cărți, da, lucrarea căutată de mine nu era acolo. Da, este o culegere de romane, ceea ce căutam eu nu este roman, dar în culegere sunt puse o droaie de alte lucrări scrise care nu sunt romane, dar au importanța lor în literatura universală. Și așa am pus cartea la