Cultură. Și civilizație

Mă refer la "cartea" lui Platon cu dialogurile lui Socrate despre înfiinţarea şi cârmuirea unei cetăţi. Este o carte pe care am citit-o a doua oară, cu mare plăcere şi cu surprindere să descopăr că gândirea lui Socrate de atunci poate fi aplicată revoltelor din Londra de azi, sau aşa zisei primăveri arabe. Din păcate, conducătorii lumii de azi citesc prea puţină filozofie.

Cred că avea o limbă tare ascuţită şi cred că era tare nesuferit. Şi cred că mai era şi foarte ipocrit. Dar, era unul dintre gânditorii importanţi ai timpului său. Mă întreb dacă aş fi fost de acord ca Socrate să bea cupa de cucută. Cred că da. Prea era limbă ascuţită şi nesuferit!

După titlu, credeam că are legătură cu omonima lui Orwell, d-aia am citit-o pe aia înainte. Dacă are, are prea puţină. Haruki Murakami e un povestaş bun şi imaginează multe chesii fantastice faine. La fel şi în cazul cărţii de faţă. Păcat, însă, de final, care trenează foarte mult. Până la un moment dat, toate elementele din carte se acumulează spre un anumit punct, acel punct este atins, te aştepţi ca totul în jur să explodeze. De fapt, ulterior, totul se continuă, inexplicabil, ca un tren care se opreşte din inerţie (ca să folosesc o expresie chiar din carte), dar fără să aducă informaţii esenţiale în economia povestirii. Citiţi, e faină, e totuşi Haruki Murakami.

Excelentă carte, ușor de înțeles de cei care au trăit în România comunistă și mai au amintiri de atunci. Și când spun amintiri, nu mă refer la amintirile din copilăria plăcută, ci la amintirile care nu trebuie uitate: pâinea și carnea la rație, benzina la rație, căldura la rație, gazele de la aragaz la rație. Curentul electric se oprea pentru "economie", televiziunea era de doar 2 ore pe zi și plină de laudele și bucuria despre cât de bine trăim, călătoriile în străinătate erau permise doar în rare cazuri și verificate permanent. Dreptul de asociere nu exista, dreptul de proprietate nu exista, dreptul de a-ți expune opinia nu exista, tot ce trebuia să existe era Partidul. Nu voi uita niciodată cozile de ore întregi la pâine, cozile lungi lungi de tot la carne, cele lungi și ordonate de la benzină (pentru că dezordinea ar fi însemnat lovirea automobilelor). Nu voi uita sălile de clasă în care iarna crăpai de frig, orele de CSP (pentru cine nu știe asta înseamnă cunoștințe

Sau, caractere infecte, de-a dreptul. Pe locul 1 (știu că nu așa se începe un top, dar nu mă pot abține) se află Pinkerton. Motivația juriului (egoist, din juriu fac doar eu parte) este următoarea: știe că nu se întoarce, știe că se va căsători în America și nu-i trece prin cap ce lasă în spate. Moarte, durere, așteptare. Inconștient. Pe locul 2 se află Ping, Pang și Pong (toți, nu știu dacă încap pe treapta podiumului). Motivația juriului: par așa de simpatici în actul 1 și sunt așa de mizerabili în actul 3. Pe locul 3 se află Rigoletto. Nu e neapărat un caracter infect, e doar prost. Prost de bubuie. Pe locul 4 este Oneghin. Evgheni Oneghin. Nu iubește sau iubește, habar n-are nici el, își omoară cel mai bun prieten, pleacă și se întoarce, n-are nici un habar, are atitudinea aia placidă de "știu totul și nu mă mai impresionează nimic" și sfarmă inimi pe unde trece. Pe locul 5 este Macbeth. Chiar dacă, prin numărul asasinatelor, devine un candidat de succes la loc

Vineri am fost la Cinematecă să văd "Un american la Paris". Veselie mare, muzică faină, coregrafie şi decoruri spectaculoase. Sâmbătă am fost să văd "Boema" la ONB. Veselie la început, tristeţe mare la sfârşit (aşa de trist încât devine melodramatic!). Muzică faină şi aici, ca la operă, n-are sens să detaliez. Duminică dimineaţa am început să număr creaţiile artistice care au ca subiect boema pariziană. Când am ajuns la 21 a sunat telefonul. Cum nu le scrisesem, nu mai ştiam pe care o menţionasem şi pe care nu, aşadar le-am pierdut şirul şi m-am decis să le las baltă.

Greşeli pe care le întâlnesc deseori în limba vorbită: "ce-s cu astea aici", corect este "ce-i cu astea aici". Exemplu de ieri: "ce-s cu banii ăştia aruncaţi pe masă?". Apoi, o eroare frecventă este, suprinzător, neacordarea în număr a verbului cu substantivul: "oamenii este" (eventual, "oamenii care este"). În limba scrisă, una din cele mai dese greşeli este scrierea cu cratimă a verbului acordat la persoana a doua plural, prezent sau viitor: "sunte-ţi de acord", sau "ve-ţi fi de acord". Apoi, pluralul scris cu doi de "i", acolo unde nu este cazul. Exemple sunt diverse, citiţi orice forum al oricărui ziar. Da, aşa se predă limba română la şcolile din România.