Cultură. Și civilizație

Nu-i aşa că aceste două cuvinte alăturate "demnitate ţigănească" sună, cel puţin, rizibil? Dar ţiganii (romii) s-au adunat azi prin satul Bucureşti ca să fie mândri de etnia lor. Şi să ne ceară şi nouă, majoritarilor, să fim mândri de faptul că-i avem pe ei alături. Personal m-aş lipsi de mândria asta şi m-aş simţi foarte bine fără ea. În special prin capitalele lumii civilizate unde, prin natura muncii pe care o am, sau din motive de vacanţă, călătoresc destul de des. Dacă n-aş fi avut mândria de fi conlocuitor cu ţiganii, poate ţara mea ar fi fost admisă acum în spaţiul Schengen şi n-ar fi trebuit, la zborurile cu escală, să alerg de la un capăt la altul al aeroporturilor, între terminalele Schengen şi cele pentru "ceilalţi". Poate, dacă ar fi avut mândria să-şi spună ţigani şi nu romi, acum aş fi putut spune şi eu liniştit că sunt român. Dar, având în vedere această rădăcină comună şi faptul că foarte mulţi nu fac diferenţierea rom - român, mă simt ciudat când

Festivalul Enescu de anul acesta are parte de o organizare impecabilă. După cum puteţi vedea din fotografiile alăturate (sunt făcute acum câteva minute la Ateneu), programul este vizibil şi accesibil. Cei care locuiesc în Bucureşti au văzut, probabil, că tot satul este plin de afişe referitor la festival. Biletele sunt permanent accesibile, graţie firmei Eventim sau Artexim, sau ce-o mai fi. Felicitări domnului Hollender pentru excepţionala desfăşurare a acestui festival! Cu stima cuvenită, Alin Ivan

Mă refer la "cartea" lui Platon cu dialogurile lui Socrate despre înfiinţarea şi cârmuirea unei cetăţi. Este o carte pe care am citit-o a doua oară, cu mare plăcere şi cu surprindere să descopăr că gândirea lui Socrate de atunci poate fi aplicată revoltelor din Londra de azi, sau aşa zisei primăveri arabe. Din păcate, conducătorii lumii de azi citesc prea puţină filozofie.

Cred că avea o limbă tare ascuţită şi cred că era tare nesuferit. Şi cred că mai era şi foarte ipocrit. Dar, era unul dintre gânditorii importanţi ai timpului său. Mă întreb dacă aş fi fost de acord ca Socrate să bea cupa de cucută. Cred că da. Prea era limbă ascuţită şi nesuferit!

După titlu, credeam că are legătură cu omonima lui Orwell, d-aia am citit-o pe aia înainte. Dacă are, are prea puţină. Haruki Murakami e un povestaş bun şi imaginează multe chesii fantastice faine. La fel şi în cazul cărţii de faţă. Păcat, însă, de final, care trenează foarte mult. Până la un moment dat, toate elementele din carte se acumulează spre un anumit punct, acel punct este atins, te aştepţi ca totul în jur să explodeze. De fapt, ulterior, totul se continuă, inexplicabil, ca un tren care se opreşte din inerţie (ca să folosesc o expresie chiar din carte), dar fără să aducă informaţii esenţiale în economia povestirii. Citiţi, e faină, e totuşi Haruki Murakami.

Excelentă carte, ușor de înțeles de cei care au trăit în România comunistă și mai au amintiri de atunci. Și când spun amintiri, nu mă refer la amintirile din copilăria plăcută, ci la amintirile care nu trebuie uitate: pâinea și carnea la rație, benzina la rație, căldura la rație, gazele de la aragaz la rație. Curentul electric se oprea pentru "economie", televiziunea era de doar 2 ore pe zi și plină de laudele și bucuria despre cât de bine trăim, călătoriile în străinătate erau permise doar în rare cazuri și verificate permanent. Dreptul de asociere nu exista, dreptul de proprietate nu exista, dreptul de a-ți expune opinia nu exista, tot ce trebuia să existe era Partidul. Nu voi uita niciodată cozile de ore întregi la pâine, cozile lungi lungi de tot la carne, cele lungi și ordonate de la benzină (pentru că dezordinea ar fi însemnat lovirea automobilelor). Nu voi uita sălile de clasă în care iarna crăpai de frig, orele de CSP (pentru cine nu știe asta înseamnă cunoștințe

Sau, caractere infecte, de-a dreptul. Pe locul 1 (știu că nu așa se începe un top, dar nu mă pot abține) se află Pinkerton. Motivația juriului (egoist, din juriu fac doar eu parte) este următoarea: știe că nu se întoarce, știe că se va căsători în America și nu-i trece prin cap ce lasă în spate. Moarte, durere, așteptare. Inconștient. Pe locul 2 se află Ping, Pang și Pong (toți, nu știu dacă încap pe treapta podiumului). Motivația juriului: par așa de simpatici în actul 1 și sunt așa de mizerabili în actul 3. Pe locul 3 se află Rigoletto. Nu e neapărat un caracter infect, e doar prost. Prost de bubuie. Pe locul 4 este Oneghin. Evgheni Oneghin. Nu iubește sau iubește, habar n-are nici el, își omoară cel mai bun prieten, pleacă și se întoarce, n-are nici un habar, are atitudinea aia placidă de "știu totul și nu mă mai impresionează nimic" și sfarmă inimi pe unde trece. Pe locul 5 este Macbeth. Chiar dacă, prin numărul asasinatelor, devine un candidat de succes la loc