Cultură. Și civilizație

Schopenhauer zicea despre Wagner (care, la rândul lui, îl admira foarte mult pe Schopenhauer) că Wagner nu ştie nimic despre muzică. În ceea ce mă priveşte, la câtă muzică ştiu, pot spune că Schopenhauer nu are dreptate. Pentru a decide trebuie să veniţi la ONB să vedeţi Olandezul Zburător în regia lui Beatrice Rancea şi sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Regie, scenografie, lumini, costume, dar mai ales, muzică!

Un interviu în die Presse cu dl. Dominique Meyer, viitorul director al Staatsoper (înlocuitorul domnului Holender, cel care a condus Staatsoper timp de 19 ani şi a devenit, în Viena, o instituţie de sine stătătoare). Interviul aici .

Este o operă în două acte, libretul este scris de Emmanuel Schikaneder, care a jucat şi rolul lui Papageno. Este compusă în 1791, prezentată pentru prima oară în Theater der Wieden zu Wien pe 30 septembrie 1791, dirijată de compozitor. A fost un succes de la prima reprezentare (ar fi fost şi de mirare să fie altfel, având în vedere muzica!) Este cântată în limba germană (poate de aceea, din cauza greutăţii pronunţiei, la ONB se face foarte rar). Conţine o serie de arii de importanţă muzicală deosebită: "Der Vogelfänger bin ich ja", "O zitt´re nicht, mein lieber Sohn" şi, mai presus de toate, "Der Hölle Rache kocht in meinem Herzen". Libretul, deşi relativ greu de urmărit, prezintă o poveste foarte frumoasă cu prinţi şi prinţese, magi ai întunericului, dragoste şi ură. La Staatsoper în Viena, Zauberflöte este un spectacol frumos (nu neapărat extraordinar), dar, cum la Bucureşti nu s-a mai făcut de ceva vreme, nu aveţi de ales.

La ONB se face, de ceva vreme, Sinfonia fantastică. Este un spectacol de balet, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu. Un spectacol relativ bun, după câte mă pricep eu la balet, cu un dirijor bun (Tibi Soare). Orchestra mai dă rateuri, pe ici pe colo, dar astea sunt chestii care se (mai) iartă. Muzica lui Berlioz este destul de ermetică şi destul de puţin descriptivă; relativ coerentă ca discurs muzical pentru cei care ştiu să citească o partitură, rămâne totuşi de neînţeles pentru mulţi. Berlioz, probabil, a intuit acest lucru şi, la începutul partiturii sale a scris un program în care explică, destul de detaliat, fiecare din cele cinci părţi. Mai mult decât atât, el scrie aşa (traducere din germană - partitura mea este o ediţie Eulengurg): "Distribţia acestui program către public la concertele la care se va cânta această simfonie este indispensabilă pentru înţelegerea planului dramatic al lucrării". Din păcate, în programul de sală de la ONB, explicaţia pentru fiecare din c

Mă ajută şi pe mine cineva cu o traducere, o interpretare sau o explicaţie?

Articol din Die Presse - cotidian din Austria. Spicuiesc câteva lucruri: Varianta modernă a vrăjitoarelor sunt prognozele. Politica este puternic dependentă de prognoze. Macbeth este exact în situaţia în care se află orice politician căruia i se livrează o prognoză şi el crede că face ceea ce trebuie pentru a o duce la îndeplinire. Asta se poate termina tragic.  Nu este tratată problema morală ci se arată pur şi simplu ce curs poate să ia situaţia când cineva este prins ca într-o menghină ( n-am găsit un cuvânt mai bun - n. AI) . Macbeth îşi ucide regele şi trebuie să-şi ucidă apoi cel mai bun prieten.  Nimeni dintre cei care au puterea nu rămân neatinşi. Asta face parte din societatea puterii, chiar şi în democraţie.  Căsătoria dintre Macbeth şi Doamna sa este posibil aranjata, ca un parteneriat cu un scop. Ambii se întăresc unul pe celălalt în năzuinţele lor.  Pentru articolul complet, link-ul este din nou, aici .