duminică, 2 octombrie 2011

Marş al demnităţii ţigăneşti

Nu-i aşa că aceste două cuvinte alăturate "demnitate ţigănească" sună, cel puţin, rizibil? Dar ţiganii (romii) s-au adunat azi prin satul Bucureşti ca să fie mândri de etnia lor. Şi să ne ceară şi nouă, majoritarilor, să fim mândri de faptul că-i avem pe ei alături.

Personal m-aş lipsi de mândria asta şi m-aş simţi foarte bine fără ea. În special prin capitalele lumii civilizate unde, prin natura muncii pe care o am, sau din motive de vacanţă, călătoresc destul de des.

Dacă n-aş fi avut mândria de fi conlocuitor cu ţiganii, poate ţara mea ar fi fost admisă acum în spaţiul Schengen şi n-ar fi trebuit, la zborurile cu escală, să alerg de la un capăt la altul al aeroporturilor, între terminalele Schengen şi cele pentru "ceilalţi".

Poate, dacă ar fi avut mândria să-şi spună ţigani şi nu romi, acum aş fi putut spune şi eu liniştit că sunt român. Dar, având în vedere această rădăcină comună şi faptul că foarte mulţi nu fac diferenţierea rom - român, mă simt ciudat când trebuie să-mi declin naţionalitatea.

Mai am de spus, dar deja devin plictisitor şi cad în locuri comune (la intern manele, filme cu ţigani, afişarea opulenţei şi alte ţigănii similare).
Sunt de părere că demnitatea şi mândria se construiesc şi se câştigă prin muncă cinstită, nu se cer şi nici nu se comandă. La nivel ţigănesc, poate, există această credinţă. Este falsă.

duminică, 11 septembrie 2011

Festivalul Enescu

Festivalul Enescu de anul acesta are parte de o organizare impecabilă. După cum puteţi vedea din fotografiile alăturate (sunt făcute acum câteva minute la Ateneu), programul este vizibil şi accesibil.

Cei care locuiesc în Bucureşti au văzut, probabil, că tot satul este plin de afişe referitor la festival.

Biletele sunt permanent accesibile, graţie firmei Eventim sau Artexim, sau ce-o mai fi.

Felicitări domnului Hollender pentru excepţionala desfăşurare a acestui festival!

Cu stima cuvenită,

Alin Ivan




duminică, 14 august 2011

Republica

Mă refer la "cartea" lui Platon cu dialogurile lui Socrate despre înfiinţarea şi cârmuirea unei cetăţi.

Este o carte pe care am citit-o a doua oară, cu mare plăcere şi cu surprindere să descopăr că gândirea lui Socrate de atunci poate fi aplicată revoltelor din Londra de azi, sau aşa zisei primăveri arabe.

Din păcate, conducătorii lumii de azi citesc prea puţină filozofie.

sâmbătă, 13 august 2011

Socrate

Cred că avea o limbă tare ascuţită şi cred că era tare nesuferit. Şi cred că mai era şi foarte ipocrit.

Dar, era unul dintre gânditorii importanţi ai timpului său.

Mă întreb dacă aş fi fost de acord ca Socrate să bea cupa de cucută. Cred că da. Prea era limbă ascuţită şi nesuferit!

joi, 2 iunie 2011

1Q84 - Haruki Murakami

După titlu, credeam că are legătură cu omonima lui Orwell, d-aia am citit-o pe aia înainte. Dacă are, are prea puţină.

Haruki Murakami e un povestaş bun şi imaginează multe chesii fantastice faine. La fel şi în cazul cărţii de faţă. Păcat, însă, de final, care trenează foarte mult. Până la un moment dat, toate elementele din carte se acumulează spre un anumit punct, acel punct este atins, te aştepţi ca totul în jur să explodeze. De fapt, ulterior, totul se continuă, inexplicabil, ca un tren care se opreşte din inerţie (ca să folosesc o expresie chiar din carte), dar fără să aducă informaţii esenţiale în economia povestirii.

Citiţi, e faină, e totuşi Haruki Murakami.

sâmbătă, 28 mai 2011

1984 - Orwell

Excelentă carte, ușor de înțeles de cei care au trăit în România comunistă și mai au amintiri de atunci. Și când spun amintiri, nu mă refer la amintirile din copilăria plăcută, ci la amintirile care nu trebuie uitate: pâinea și carnea la rație, benzina la rație, căldura la rație, gazele de la aragaz la rație.
Curentul electric se oprea pentru "economie", televiziunea era de doar 2 ore pe zi și plină de laudele și bucuria despre cât de bine trăim, călătoriile în străinătate erau permise doar în rare cazuri și verificate permanent.
Dreptul de asociere nu exista, dreptul de proprietate nu exista, dreptul de a-ți expune opinia nu exista, tot ce trebuia să existe era Partidul.
Nu voi uita niciodată cozile de ore întregi la pâine, cozile lungi lungi de tot la carne, cele lungi și ordonate de la benzină (pentru că dezordinea ar fi însemnat lovirea automobilelor).
Nu voi uita sălile de clasă în care iarna crăpai de frig, orele de CSP (pentru cine nu știe asta înseamnă cunoștințe social politice, în cadrul cărora profesorii demonstrau superbul lor "patriotism"), careul din curtea școlii cu acei "comandanți" de grupă, detașament și unitate.
Îmi sunt și acum prezente în amintire magazinele alimentare goale (sau pline cu borcane și creveți), cozile din fața magazinelor, în speranța că "se bagă" ceva, consignațiile din care, cu puțin noroc, puteai să cumperi un creion mecanic și "shop"-ul de unde puteai cumpăra orice pe dolari (dar era interzis să deții dolari).

Toate chestiile astea mi le-a reamintit cartea lui Orwell. E o carte pe care ar trebui să o citească aceia care cred că pe timpul lu' Ceaușescu era mai bine. Păcat de istoria care se uită, că atunci apare pericolul să fie repetată!

luni, 14 februarie 2011

Personaje nesuferite din Opere

Sau, caractere infecte, de-a dreptul.

Pe locul 1 (știu că nu așa se începe un top, dar nu mă pot abține) se află Pinkerton. Motivația juriului (egoist, din juriu fac doar eu parte) este următoarea: știe că nu se întoarce, știe că se va căsători în America și nu-i trece prin cap ce lasă în spate. Moarte, durere, așteptare. Inconștient.


Pe locul 2 se află Ping, Pang și Pong (toți, nu știu dacă încap pe treapta podiumului). Motivația juriului: par așa de simpatici în actul 1 și sunt așa de mizerabili în actul 3.

Pe locul 3 se află Rigoletto. Nu e neapărat un caracter infect, e doar prost. Prost de bubuie.

Pe locul 4 este Oneghin. Evgheni Oneghin. Nu iubește sau iubește, habar n-are nici el, își omoară cel mai bun prieten, pleacă și se întoarce, n-are nici un habar, are atitudinea aia placidă de "știu totul și nu mă mai impresionează nimic" și sfarmă inimi pe unde trece.

Pe locul 5 este Macbeth. Chiar dacă, prin numărul asasinatelor, devine un candidat de succes la locul 1, el este de fapt o piesă dintr-un angrenaj mult mai mare pe care el, evident, nu-l poate administra. De aceea locul 5. S-ar fi putut opune, totuși, viselor de măreție. Da' el nu și nu, voia să fie rege!

... va urma...

marți, 8 februarie 2011

Boema pariziană

Vineri am fost la Cinematecă să văd "Un american la Paris". Veselie mare, muzică faină, coregrafie şi decoruri spectaculoase.

Sâmbătă am fost să văd "Boema" la ONB. Veselie la început, tristeţe mare la sfârşit (aşa de trist încât devine melodramatic!). Muzică faină şi aici, ca la operă, n-are sens să detaliez.

Duminică dimineaţa am început să număr creaţiile artistice care au ca subiect boema pariziană. Când am ajuns la 21 a sunat telefonul. Cum nu le scrisesem, nu mai ştiam pe care o menţionasem şi pe care nu, aşadar le-am pierdut şirul şi m-am decis să le las baltă.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Limba română

Greşeli pe care le întâlnesc deseori în limba vorbită: "ce-s cu astea aici", corect este "ce-i cu astea aici". Exemplu de ieri: "ce-s cu banii ăştia aruncaţi pe masă?". Apoi, o eroare frecventă este, suprinzător, neacordarea în număr a verbului cu substantivul: "oamenii este" (eventual, "oamenii care este").

În limba scrisă, una din cele mai dese greşeli este scrierea cu cratimă a verbului acordat la persoana a doua plural, prezent sau viitor: "sunte-ţi de acord", sau "ve-ţi fi de acord". Apoi, pluralul scris cu doi de "i", acolo unde nu este cazul. Exemple sunt diverse, citiţi orice forum al oricărui ziar.

Da, aşa se predă limba română la şcolile din România.

vineri, 31 decembrie 2010

Națiunea

Oare ce mă face să fiu român? Faptul că vorbesc românește perfect? Vorbesc la fel de bine și germana și franceza, dar asta nu mă face să fiu nici german sau austriac, nici francez. Pe de altă parte sunt foarte mulți români care vorbesc prost românește fără ca acest lucru să le scadă gradul "românismului".

N-aș vrea să fiu român, după cum n-aș vrea să fiu nici austriac,  nici german, nici francez, nimic. Din păcate, totul trebuie să se defășoare în interiorul unui cadru național și al unei cetățenii, nimic nu este posibil în afara acestui cadru, pentru că totul pornește de la eliberarea unei adeverințe a existenței care este atributul statului națiune.

Presupun că nu vor putea exista (sau, nu pe timpul existenței mele) "europeni" fără ca aceștia să aparțină neapărat uneia din fărâmițele atât de suprapuse ale continentului.

luni, 27 decembrie 2010

Behemot îşi tăie o felie de ananas...

...a pus pe ea sare si piper si apoi a mancat-o, udand totul cu un pahar de vodca. Si e un motan umblat pe la mese, stie toate dichisurile, dupa cum spune chiar el.

Pe langa Behemot mai sunt bufetieri care indraznesc sa vina in vizite fara spada, femei care varsa untdelemnul, vrajitoare, porci zburatori si o frumoasa poveste al celui de-al cincilea procurator al Iudeii, Pontius Pilat.

Este vorba despre romanul lui Bulgakov, Maestrul si Margareta.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Parerile despre viata...

... ale motanului Murr. Este un motan cult si inteligent, stie limba latina si muzica, depasindu-i pe multi dintre elevii si studentii din ziua de azi, ba chiar pe absolventii din ziua de ieri.

Îşi dă cu părerea despre deosebirile dintre muzica germana culta si belcanto italian, dar îi place si sa leneveasca langa soba si sa manance scrumbie.

Presupun ca ati inteles ca este vorba despre un personaj dintr-un roman, un personaj care face parte din galeria de pisici importanti din literatura universala.

duminică, 5 decembrie 2010

Inteligenta

Discutam mai zilele trecute cu un bun prieten despre ceea ce se intelege prin inteligenta.

El este de parere ca inteligenta ar trebui sa fie definita in sens etimologic, adica este inteligent cel care poate face corelatii, adica acolo unde unii oameni vad elemente disparate, inteligentul vede intregul.

Eu sunt de parere ca inteligenta poate fi definita ca fiind atitudine critica fata de mediul inconjurator, adica administrarea de o anume maniera a informatiilor din mediul inconjurator, in scopul realizarii de teorii noi care, ulterior, se intorc spre acelasi mediu inconjurator.

Discutand putin mai mult, ne-am dat seama ca, totusi, teoriile noastre nu sunt prea departe una de cealalta.

luni, 25 octombrie 2010

Cartea fantomă

Merg într-o zi într-o librărie, aveam ceva vreme de pierdut, iau o carte de pe raft și mă duc să citesc. Cartea era o carte de filozofie "la microunde", presărată și exemplificată cu bancuri (înveți repede și te distrezi, uiți la fel de repede).

Timpul de pierdut a trecut, s-a făcut vremea să plec. Am uitat de unde am luat cartea de pe raft, am lăsat-o la casierie cu scuze și am (evident) plecat.

Am revenit după un timp cu scopul de a cumpăra cartea. Stupoare!!! Nimeni din magazin nu știa de cartea aia, descrierea mea nu corespundea nici unei cărți existente. Nici eu nu știam (dacă știusem vreodată) numele cărții și al autoarei / autorului. Am petrecut ceva vreme în librărie, căutând pe rafturi, încercând să regăsesc cartea.
N-am mai găsit-o.

miercuri, 20 octombrie 2010

1001...

Știți, probabil, culegerile alea cu 1001 de chestii pe care trebuie să le faci într-o viață: filme să vezi, albume să asculți, picturi să vezi, și așa mai departe. Ei, oameni buni, a apărut și culegerea cu 1001 de romane pe care trebuie să le citești într-o viață. Am răsfoit-o la Diverta.

Răsfoiesc și găsesc acolo cărți pe care le-am citit și le-am apreciat (și habar n-aveam că fac parte din cele 1001!, ca să vezi). La un moment dat, observ că am ajuns la cărți scrise prin 1900 (culegerea este ordonată cronologic) și nu văzusem o anumită carte. Mă uit la indicele de autori, da, autorul era acolo, dar nu cu lucrarea cu pricina, ci altele care nu sunt nici pe departe precum cea pe care o căutam eu.
Mă uit și la indicele de cărți, da, lucrarea căutată de mine nu era acolo. Da, este o culegere de romane, ceea ce căutam eu nu este roman, dar în culegere sunt puse o droaie de alte lucrări scrise care nu sunt romane, dar au importanța lor în literatura universală.

Și așa am pus cartea la loc în raft, rugându-mă ca autorul, sau coordonatorul sau ce e el să aibă ocazia să citească într-o zi Faust.