Jay Jay Johanson

Frumos, vocal, timbrare puternică şi ambitus mare. De la melancolică şi abia audibilă la puternică şi penetrantă (mă refer la voce).

Artişti fără fiţe, căldură faţă de public, apropiere. A acceptat să renunţe la play-list-ul pe care-l pregătise în favoarea a ceea ce i se cerea din public.


Muzică de pe aproape toate albumele sale, a băut apă plată şi whiskey, a cerut stingerea reflectoarelor care deranjau publicul.

Un pianist care aproape intrase în transă (mi s-a părut că abia la sfârşit se încălzise, şi că de-abia atunci înainte ar fi cântat).

Ţigări şi fum (câteodată îmi pare rău că nu fumez, aş suporta mai uşor mirosul de ţigară), oameni care-şi aprindeau ţigările într-o aglomeraţie în care abia aveau loc să ducă mâna la gură. Dar, oare, cum ar fi arătat clubul fără fum? Dezolant, sunt sigur.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În căutarea fericirii - Bertrand Russell

Valea Zânelor

Regietheater