Cultură. Și civilizație

Privesc cu oarecare mirare oamenii care au puterea de a se exprima în termeni de "bun şi prost" atunci când se referă la acte artistice. Mai ales când acest calificativ se aplică spectacolului de operă, care este spectacol total, sincretismul tuturor artelor. În ceea ce mă priveşte, cu cât învăţ mai mult, cu atât îmi dau seama cât de puţin ştiu şi cu atât noţiunile de "bun / prost" devin mai fluide. Fiecare lucru nou învăţat şi fiecare lucru cunoscut şi aprofundat duc la o sumă de întrebări pe care nu mi le-aş fi pus dacă nu aş fi ştiut acele lucruri. Ignoranţa, probabil, te poate face fericit. Nu ştii nimc, nu-ţi pui întrebări. De aceea, repet, sunt mirat să aud şi să citesc oameni care cataloghează imediat ceva ca fiind bun sau prost. Sunt uimit de puterea de pătrundere a acestui tip de oameni. Acolo unde alţii (eu, spre exemplu) şi-ar pune întrebări sau ar avea dubii, ei văd totul cu o claritate de cristal: "E un spectacol prost!" sau "E făcut

Frumos, vocal, timbrare puternică şi ambitus mare. De la melancolică şi abia audibilă la puternică şi penetrantă (mă refer la voce). Artişti fără fiţe, căldură faţă de public, apropiere. A acceptat să renunţe la play-list-ul pe care-l pregătise în favoarea a ceea ce i se cerea din public. Muzică de pe aproape toate albumele sale, a băut apă plată şi whiskey, a cerut stingerea reflectoarelor care deranjau publicul. Un pianist care aproape intrase în transă (mi s-a părut că abia la sfârşit se încălzise, şi că de-abia atunci înainte ar fi cântat). Ţigări şi fum (câteodată îmi pare rău că nu fumez, aş suporta mai uşor mirosul de ţigară), oameni care-şi aprindeau ţigările într-o aglomeraţie în care abia aveau loc să ducă mâna la gură. Dar, oare, cum ar fi arătat clubul fără fum? Dezolant, sunt sigur.

Revin cu un comentariu despre Rigoletto din 20 noiembrie la ONB, în care Eugen Secobeanu şi-a făcut debutul în acest rol. Are o voce dramatică, bine potrivită pentru rol. A pus suflet (sper că va pune şi la interpretările viitoare).

ONB lansează proiectul studiOpera .

Mi-aş dori să existe mai mulţi compozitori tineri precum Yann Tiersen. A avut în seara asta compoziţii elaborate, câteva bazate pe vechile sala melodii, dar cu puternice accente rock. O combinaţie minunată de vioară cu baterie, clape şi chitări. Ca şi data trecută (tot la sala Palatului), a intrat pe scenă, a salutat, a cântat, a salutat din nou şi a plecat.

Trebuie să completez puţin postul de mai jos. Victor Borge spune că prezintă opera Flautul Fermecat (Zauberflöte) de Mozart, De aceea, intervin cu anumite precizări: Zauberflöte nu are un act, cum spune Victor Borge, ci două Nu începe cu un “intermission” de 45 de minute, cum spune VB, ci cu o uvertură de aproximativ 6:45 Nu începe cu doi copaci care arată o mică pădure, cum spune VB, ci un un loc aşezat între munţi şi văi După tenor (care intră primul, într-adevăr) nu intră soprana, cum spune VB, ci trei doamne şi apoi baritonul, Papageno Într-adevăr, când vine Papageno, tenorul, Tamino, se ascunde. Nu există vreun tată. Basul este Sarastro. Spre surprinderea lui VB, în Zauberflöte NU există cor. Sunt nişte preoţi, e drept, dar departe de a fi cor. Soprana nu moare înjunghiată la sfârşit (ăsta este finalul de la Rigoletto, eventual) Poate mai sunt şi alte chestii care nu se potrivesc şi care mi-au scăpat. Dar, ce este clar, este că Victor Borge vorbeşte (haios, nu-i vorbă) de

O poveste faină şi haioasă despre operă. Victor Borge, din păcate abia acum descoperit de mine.