Manon Lescaut - G. Puccini
Operă compusă după romanul lui Abbé Prévost (care de fapt, se numeşte "Istoria cavalerului Des Grieux şi a lui Manon", carte după care şi Massenet şi Auber şi alţii au mai compus opere).
La Opera Naţională Bucureşti, spectacolul a fost jucat în cadrul festivalului George Enescu. Regia aparţine Andăi Tăbăcaru, scenografia lui Cătălin Arbore. În seara zilei de 13 septembrie, la pupitru a fost Keri Lynn Wilson, care a oferit una din cele mai bune (şi pline de suflet) interpretări ale acestei partituri.
Cuplul Manon - Des Grieux a fost interpretat de Daniela Dessi şi Fabio Armilliato. Am înţeles că ai au mai jucat aceste două roluri împreună de mai multe ori, şi se vedea pe scenă. Au fost relaxaţi şi au cântat excelent.
Ionuţ Pascu (o voce care mie-mi place foarte mult) a avut roul de Lescault (fratele lui Manon) şi , dacă ar fi fost film, ar fi primit Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar. N-a fost film, a fost operă (cinematograful secolului nouăsprezece) şi a primit ropote de aplauze pentru acest rol.
Dirijoarea a fost fantastică. Sfârşitul actului 2 a fost furtunos, puternic şi iar începutul actului 3 a fost plin de sensibilitate şi emoţie. Parcă erau două persoane diferite la pupitru. Sper să mai am ocazia să ascult orchestre dirijate de dânsa.
Cu regia şi scenografia eram obişnuit, dar interpretarea din această seară a potenţat atât roşul aprins al scenei cât, mai ales, cutia cu bijuterii.
La Opera Naţională Bucureşti, spectacolul a fost jucat în cadrul festivalului George Enescu. Regia aparţine Andăi Tăbăcaru, scenografia lui Cătălin Arbore. În seara zilei de 13 septembrie, la pupitru a fost Keri Lynn Wilson, care a oferit una din cele mai bune (şi pline de suflet) interpretări ale acestei partituri.
Cuplul Manon - Des Grieux a fost interpretat de Daniela Dessi şi Fabio Armilliato. Am înţeles că ai au mai jucat aceste două roluri împreună de mai multe ori, şi se vedea pe scenă. Au fost relaxaţi şi au cântat excelent.
Ionuţ Pascu (o voce care mie-mi place foarte mult) a avut roul de Lescault (fratele lui Manon) şi , dacă ar fi fost film, ar fi primit Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar. N-a fost film, a fost operă (cinematograful secolului nouăsprezece) şi a primit ropote de aplauze pentru acest rol.
Dirijoarea a fost fantastică. Sfârşitul actului 2 a fost furtunos, puternic şi iar începutul actului 3 a fost plin de sensibilitate şi emoţie. Parcă erau două persoane diferite la pupitru. Sper să mai am ocazia să ascult orchestre dirijate de dânsa.
Cu regia şi scenografia eram obişnuit, dar interpretarea din această seară a potenţat atât roşul aprins al scenei cât, mai ales, cutia cu bijuterii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu