Fanciulla del West - Opera Națională Română din Cluj Napoca

Să începem prin a spune puțin povestea acestei Opere, apoi să povestim cum a fost la Opera Română din Cluj (menționez denumirea de Opera Română pentru că la Cluj mai este și Opera Maghiară, tot Națională).

Așadar, în actul 1, căutătorii de aur se adună la barul lui Minnie (un fel de Minnie Haberdasherie din Hateful eight). Minnie e căutată, iubită și respectată de toți căutătorii de aur (bădărani, de felul lor) cu care face și un pic de școală - adică le citește și le explică puțin din biblie. Discuțiile pe care le poartă cu toții (dincolo de jocul de cărți și de mârlăniile obișnuite) sunt despre un bandit pe nume Ramerrez, un bandit care fură aur. La discuții participă și șeriful Jack Rance, care e îndăgostit de Minnie și i-ar plăti 1.000 de dolari pentru un sărut, sărut pe care Minnie nu vrea să i-l dea. Ei, și în momentul ăsta, intră în scenă Dick Johnson care o vrăjește din vorbe și din vals pe Minnie care se îndrăgostește total de el, stârnind furia șerifului. Mai mult, Minnie îl invită pe Dick Johnson la ea acasă. Din comportamentul lui Dick înțelegem că el este acel bandit Ramerrez pe care toată lumea îl caută.  

În actul 2, Minnie e la ea acasă, o căbănuță pe vârful muntelui și vine Dick. Povești, declarații de amor, cuvinte frumoase, până se aud focuri de armă și ne dăm seama că pe urmele lui Dick alias Ramerrez sunt șeriful și gașca. Umblau după urme, urmele se opresc la căbănuța lui Minnie, drept pentru care trebuie să fie acolo. Minnie le spune că nu e (îl acoperă pe Ramerrez care se pitise) și, aproape că-i dă afară. Îl scoate pe Ramerrez din ascunzătoare și-l ceartă că i-a turnat baliverne despre dragoste când, de fapt, crede ea, el venise doar să fure aurul. Ăla se jură că nu fură și că banda de hoți pe care o conduce e moștenirea de la taică-su. Mai să-l crezi. Cert este că iese din căbănuță și-l lovește un glonte și-l rănește. Caută din nou adăpost în căbănuță, Minnie îl primește și-l ascunde, șeriful vine, iar îi face declarații lui Minnie și, când să plece, vede sânge. Intuiește că e sângele lui Ramerrez, îl caută, îl găsește, dar nu-l ia la păstrare, că Minnie îi propune să joace la poker libertatea lui Ramerrez, poker pe care ea îl câștigă cu cărți măsluite. 

În actul 3 lucrurile se întâmplă în pădure. Agentul Ashby de la Wells Fargo îl aduce pe Ramerrez bătut și chinuit. Șeriful și gașca vor să-l spânzure pe Ramerrez care ar vrea ca Minnie să creadă că el e liber pe undeva, să nu știe că va muri. Ce să vezi, vine Minnie și le spune tuturor că nimeni nu e bun și rău pe lume și toți suntem pe niveluri de gri și-l salvează pe Ramerrez și se termină Opera cu Adio. 

Opera asta a avut premiera în 1910 la Metropolitan, cu Arturo Toscanini la pupitru. 

Asta-i opera, nu moare nimeni, după cum v-am spus într-un post anterior. 

La Cluj este o operă de mare senzație. Regia este semnată de Rareș Trifan, la care se vede o mare evoluție de la Turandot-ul de acum ceva vreme, la Macbeth-ul de dinainte de pandemie și acum la Fanciulla del West. Scenografia (Adrian Damian) este spectaculoasă, lumini, proiecții, video, este un spectacol vizual în sine. La fel costumele (Ovidiu Pop), te fac să te simți ca în Winnetou. 

Să vorbim puțin despre interpreți. 

În seara în care am fost eu (duminică, 8 mai) Șeriful a fost Florin Estefan. Apariție scenică elegantă, cu aere de șerif arogant, pistol, trabuc și pălărie, aproape să-l crezi. Rolul interpretat puternic, atent, ziceai că-i șerif. Elegant și bine construit din punct de vedere vocal. 

Banditul Ramerrez a fost Hector Lopez. Dacă banditul trebuie să fie mexican, apăi aflați că Hector este chiar mexican și a fost chiar din filmul care trebuie, în toate felurile. De la mers la cântat, a fost complet bandit mexican. 

Minnie a fost Valentina Boi care a avut o voce așa cum cred că și-ar fi dorit Puccini pentru rolul ăsta. Să n-o superi, că-și ia un par din gard și vine după tine. 

Agentul Shelby a fost Petry Burcă, înalt, dominant și pe scenă și vocal. Nick, barmanul - Cristi Mogoșan care părea că nu e tenor, ci că toată viața a spălat pahare și a șters tejgheaua. 

Vă spun că uitai că ești într-un teatru de Operă și credeai că ești la film, atât de convingători au fost cu toții. 

Conducerea muzicală a fost asigurată de David Crescenzi. Domnia sa devine unul dintre dirijorii mei preferați. Știe să conducă și să stăpânească orchestra, știe să îi facă să sune așa cum trebuie.

Așadar, vă invit să mergeți data viitoare când va fi (când va fi!) să vedeți superba producție. 

Vizionare plăcută.