Elemente de morală în cântecele pentru copii

Studiu de caz: Elefantul Cici și-a pierdut cipicii.

Versurile acestui cântecel sunt:

Elefantul Cici și-a pierdut cipicii
Și acuma plânge și cere furnicii
„Unde-mi sunt cipicii, dă-mi-i înapoi
Că mă înfurii tare și calc pe mușuroi”
Furnicuța țipă: „Pleacă de aici
Eu sunt mică, mică și am cipicii mici
Cu cipicii tăi nu am ce să fac
Caută-i mai bine, la tine în dulap!”
„Unde-mi sunt cipicii, dă-mi-i înapoi,
Că mă înfurii tare și calc pe mușuroi”
„Bine, recunosc! Am luat ai tăi cipici
Vreau să deschid în ei magazin pentru furnici
Într-un cipic vor fi un teatru și-o grădină
În doi fac magazine și-n ultimpul piscină
La mine sunt cipicii și nu ți-i dau înapoi
Îi folosesc mai bine, eu șef de mușuroi.
Când totul va fi gata, te invităm aici
Să faci baie-n piscină și să-ți cumperi cipici.”
„Unde-mi sunt cipicii, dă-mi-i înapoi
Că mă înfurii tare și calc pe mușuroi”
„Poftim cipicii, Cici, cu tine am glumit
Dar data viitoare, nu ți-i mai dau, promit
Un lucru să ții minte, eu azi te-am învățat
De lucruri să ai grijă, să fii mai ordonat”
„Am înțeles, furnică, eu azi am învățat
De lucruri să am grijă, voi fi mai  ordonat!”

Încă de la început observăm că există un dezechilibru între personaje: elefantul are un nume (Cici – lăsăm deoparte faptul că e un nume destul de nepotrivit pentru un elefant) în timp ce pentru furnică nu ne este prezentat numele. Posibil să fie din cauza dimensiunilor, elefantul este mult mai mare decât furnica, deci mai potrivit să aibă un nume. Cu toate acestea, aflăm pe parcursul dialogului că furnica este „șef de mușuroi”, are deci, o funcție destul de importantă prin comparație cu elefantul care este doar Cici.

Tot din primele trei versuri înțelegem că elefantul nu și-a pierdut deloc „cipicii” (las la final comentariile pentru folosirea acestui substantiv) ci știe foarte clar unde se află: la furnică. Este atât de sigur de faptul că furnica i-a luat cipicii încât îi cere imperativ să i-i dea („dă-mi-i înapoi”) și o și amenință cu distrugerea mușuroiului în caz de refuz.

Furnica folosește ca argument împotriva furtului (să nu ne ferim de cuvinte) de care este acuzată dimensiunile sale comparativ cu cele ale elefantului. Această comparație de dimensiuni este utilizată pentru a demonstra că nu are ce face cu cipicii elefantului; inițial ne gândim că nu-i poate purta, pentru că picioarele elefantului sunt mult mai mari decât picioarele furnicii, ceea ce este logic (ulterior, din conversație, ne dăm seama că furnica are, totuși, ce face cu cipicii elefantului, îi folosește în scopuri comerciale; dar să nu anticipăm). De asemenea, furnica sugerează un posibil comportament dezordonat al elefantului – „caută-i, mai bine, la tine în dulap”. Acest lucru arată un fel de miștocăreală ieftină din partea furnicii la adresa elefantului (este posibil ca el să fi pierdut ceva de-a lungul timpului, ceva care nu apare în cântecelul prezent, evenimentul pierderii să fie de notorietate, iar acum, de o manieră destul de mârșavă, furnica se folosește incorect de acest episod).

Elefantul, motivat de dorința de a recăpăta cipicii și de siguranța că cipicii sunt la furnică, repetă cerința imperativă și amenințarea. Furnica recunoaște că este autoarea furtului cipicilor (folosind o inversiune destul de forțată în limba română, necesară, bănuiesc, rimei facile: „am luat ai tăi cipici”), ceea ce anulează integral argumentul dimensiunilor și eventuala dezordine a elefantului: cipicii au fost furați de furnică. Mai mult, furnica îi dezvăluie și planul pe care-l are cu cipicii: să facă un centru de relaxare: teatru, grădină, magazin și piscină. Extrem de decisă, furnica îi spune elefantului că cipicii sunt la ea, că elefantul nu-i va primi înapoi (mă întreb cum se poate simți cineva care este în fața unui hoț care a recunoscut furtul și care spune că nu va înapoia obiectul furat că are planuri cu el). Cu un cinism fantastic, furnica îl „invită” pe elefant (hoțul îl invită pe păgubaș) la deschiderea centrului de relaxare și, mai mult, îl invită să-și cumpere (culmea!) cipici. Furnica are, în acest caz, un comportament de o mârșăvie greu de egalat: fură cipicii, recunoaște furtul, dezvăluie planul pe care-l are, îl invită și pe elefant la deschidere și-i mai cere și bani pe cipici, în contextul în care totul se întâmplă în cipicii lui. Întărind comportamentul tâlhăresc, furnica spune că ea poate folosi „mai bine” cipicii elefantului; ceea ce înseamnă că, în viziunea furnicii, cipicii nu sunt destinați încălțatului, ci creerii, în ei, a unui centru de relaxare. Furnica, are, în acest caz, o viziune extrem de deformată asupra utilității bunurilor. Ea întărește acest „mai bine” prin faptul că este „șef de mușuroi”. Furnica face parte, așadar, din categoria acelor „șefi” înguști la minte care sunt de părere că pot avea competențe pentru faptul că sunt într-o anumită poziție. Așa cum am demonstrat mai sus, furnica dovedește un comportament cu totul aberant, în dispreț total față de elefant și față de proprietatea lui. Discursul furnicii dovedește că nu este la prima mârșăvie de acest fel, ceea ce ne dă o imagine asupra metodelor prin care a ajuns „șef de mușuroi”.

Totuși elefantul știe că are un avantaj asupra furnicii, dat de dimensiune și cere pentru a treia oară returnarea cipicilor și întărește amenințarea cu distrugerea mușuroiului. Această a treia repetare o face pe furnică să cedeze și să returneze cipicii elefantului. Ne-am aștepta ca furnica să-și ceară scuze și să facă o penitență pentru acest furt nereușit: nici vorbă, furnica nu dovedește nici o remușcare, ba mai mult îi spune că „data viitoare nu ți-i mai dau, promit!”, adică furnica are de gând să recidiveze și declară acest lucru! Nu este o judecată tocmai sănătoasă, având în vedere că este posibil ca data viitoare elefantul să nu manifeste răbdarea pe care a avut-o acum și să distrugă mușuroiul fără avertisment. Posibil ca dacă-i fură altcineva cipicii elefantului, el să considere, din oficiu, furnica vinovată și să-i vină de hac.

Comportamentul infam al furnicii nu se oprește aici: vexată, probabil, de nereușita acestui act penal, furnica trece totul în categoria „învățăminte” dar nu pentru ea, ci pentru elefant: „să fii mai ordonat”. Așa cum am demonstrat până acum, josnicia faptelor și discursului furnicii nu are nici o legătură cu ordinea sau dezordinea din dulapul elefantului.

Finalul, extrem de suprinzător, arată prostia elefantului care aceptă că el este de vină de ticăloșia furnicii (care fură, minte și-l prostește pe elefant) . Probabil că avem aici de-a face cu o variantă de sindrom Stockholm (păgubitul simpatizează cu pungașul și este de acord cu actele lui, chiar dacă îi sunt potrivnice).

Acest cântecel este un caz tipic de „s-a întâlnit hoțul cu prostul” și este complet nerecomadabil copiilor.

Un ultim comentariu, referitor la cuvîntul „cipici”: acest cuvânt este folosit extrem de rar (când ați auzit ultima oară pe cineva folosind cuvântul cipici în loc de pantofi sau papuci?); bănuiesc că în cazul acestui cântecel cuvântul este folosit ca să rimeze cu „cici” și „furnicii”, dar pentru contextul limbii române actuale este destul de nepotrivit.